Ingrediente pentru Gem DeDude (3)

1. Pe la 7 ani am scris asta:

”Furnica

Este mică, mică,

Cât o floricică,

Poate și mai mică.

Cară și iar cară,

Cât e cald ea cară

Și pune în cămară.”

2. Pe la 14 ani am scris o nuvelă despre un viitor distopic în care mediul a fost aproape distrus pe Pământ și, pentru a salva umanitatea, adolescenții (sau toată populația, nu mai știu) au fost transportați pe o altă planetă, unde au stat câteva zeci sau sute de ani în comă indusă (sau așa ceva) până când Pământul era din nou pregătit să-i primească, fără ca ei să știe de acest plan. Fiecare adolescent ”dormea” în casa lui.

Noua planetă era foarte diferită față de Pământ și, pentru ca impactul psihologic să nu fie prea mare când oamenii se trezesc, pentru fiecare s-a creat iluzia locului în care trăia pe Pământ. Dar cum atunci când au fost puși unii lângă alții nu s-a ținut cont de zona geografică din care veneau, când ieșeai afară puteai vedea o bucată de deșert lângă o pajiște sau o plajă etc.

Când s-au trezit, fiecare a descoperit că a fost ținut în viață de o cameră-computer. Acest computer putea fi transferat într-un ceas atunci când voiau să iasă afară. Odată transferat în ceas, fiecare computer păstra abilități speciale și unice. Unul putea crea haine, unul mâncare, unul arme etc.

Odată ce și-au dat seama unde se află și de ce, adolescenții s-au grupat și s-au luptat (nu mai știu cu ce) pentru a se întoarce acasă, folosind ceasurile și propriile abilități.

Desigur că doi dintre ei erau numiți Cristina și Andrei, numele mele preferate pe atunci, și s-au îndrăgostit.

Până la urmă au reușit să revină pe Pământ, unde nu și-au mai amintit nimic despre aventurile de pe planeta îndepărtată.

Povestea s-a terminat cu Cristina și Andrei, care s-au reîntâlnit întâmplător și aveau ei un sentiment că se cunosc de undeva. XD

3. Pe la 17 ani am scris asta:

”Handicap spiritual

 

Mi-e scârbă de viață,

De aer și apă,

A trăi mă doare

Și viața mă sapă!

 

Mi-e frică de moarte,

De lemn și țărână…

Durerea e-aproape…

Mă ține de mână!

 

Mi-e dor de fericirea

Ce-o simțeam mereu…

Îmi e dor să simt iubirea

Peste tot în jurul meu…

 

Mi-e foame de viață,

De drum și plăcere.

Mi-e atât de dor să râd,

Dar plâng în mine… în tăcere…”

 

4. Acum scriu Nemuritorii. ^_^

5. Îmi place să am bocancii murdari. XD

6. Mi-e ”teamă” de ridicol. ^_^ Nu mi se pare potrivit cuvântul ”teamă”, dar ăsta e termenul folosit. Ce simt eu e mai de grabă un discomfort mare/neplăcere profundă decât frică. Și nu o simt numai când sunt eu într-o situație potențial ridicolă, ci și când sunt alții, dar la intensitate mai mică. Empatie ftw! 😀

7. Desfac bananele de la coadă. Le desfăceam și eu invers, până am văzut un video în care niște maimuțe mâncau banane. Și mi-am zis că dacă maimuțele le desfac de la coadă și fără să pună gura pe coajă, atunci aia e metoda corectă. 😛

8. Prima mea casetă audio a fost albumul lui Marijuana, deși nu aveam eu nici o treabă cu băiețași, lacrimi și greutăți de cartier. Mereu mi-a plăcut drama și cum în viața mea nu exista, o căutam la alții. 😛

9. Nu suport aroma de hrean. Yuck!

10. Când eram mică îmi displăcea atât de mult culoarea galben că uneori simțeam că mi se face greață de la ea. XD

Comments

comments

Introdu Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *