Ingrediente pentru Gem DeDude (2)

Linkurile de pe cuvinte sunt puse de mine și sunt legate de acele locuri/obiecte/concepte etc. Nu sunt reclame sau alte prostii. :)

1. O dată, când eram mică, înainte să merg la școală cred, eram cu tati în grădina mare, unde se punea porumb. Poate că abia ce se lucrase pământul. Fusesem până în capăt de tot, aproape de casele țiganilor care locuiau de partea cealaltă. Când ne întorceam spre curtea noastră am văzut pe jos ceva ce fusese scos din pământ. O bucată de plastic, de culoare verzuie sau albăstruie. Pe o parte avea adâncituri și colțuri drepte, pe alta era perfect rotunjită. Cel mai probabil era o bucată de jucărie, dar mie mi se părea că descoperisem ceva nemaiîntâlnit. Îmi imaginam că era o bucată dintr-o navă extraterestră. 😀

clannad fuuko

Când mă gândesc la acel obiect mă simt la fel ca Fuuko cu stelele ei. 😀 (Fuuko e un personaj din Clannad și Clannad After Story.) Mă întreb dacă o să pot face o referire la Clannad în fiecare articol de genul ăsta. :))

2. Băutura mea preferată este apa. De izvor. 😀 (Linkul e NSFW. XD)

love water

Cum îmi imaginez că o să beau apă, când mi-e sete. Dar de fapt doar iau o gură. Nu pot bea multă apă odată. XD

3. Sunt foarte sensibilă la mirosuri, mai ales la cele artificiale. Orice parfum din comerț îmi face greață, mai ales dacă e proaspăt dat. La fel parfumurile de detergenți (d-aia hainele mele nu miros niciodată a detergent). Dacă simt miros de Domestos sau de ”brăduț” de mașină sau de benzină sau de fum de țigară, cel mai probabil o să îmi fie rău toată ziua sau măcar câteva ore. Am început să fiu afectată în felul ăsta de mirosuri (sau poate mai de grabă de porcăriile pe care le conțin parfumurile artificiale) pe la 15-16 ani. Și e nașpa… trăim într-o lume plină de mirosuri și de oameni care cred că trebuie să își ascundă mirosurile naturale cu unele ”acceptabile”. :) Nu mi se apleacă niciodată de la mirosuri de flori, fructe, mâncare sau oameni (care sunt prieteni cu apa :P).

giphy

Cam așa îmi vine să fac de fiecare dată când nimeresc în autobuz cu cineva care folosește prea mult parfum (pentru nasul meu de dragon slayer). :D

4. Am făcut un curs de grafică digitală. ^_^ În afară de faptul că am învățat să lucrez în Photoshop și Corel, am cunoscut acolo câțiva oameni frumoși. 😀

swgar_by_gemdedude

La sfârșitul cursului am avut de predat un CD cu teme finale. Una din ele era să folosim PS pentru a combina câte două animale în unul singur. Ăsta e unul dintre cele trei animale pe care le aveam de făcut. Celelalte două au fost o girafă-flamingo și o panteră neagră-păun. :D

5. Sunt FOARTE nesuferită când îmi e somn sau foame. :-S Se pare că nu sunt singura. :))

hungry
6. Nu îmi place să merg la petreceri făcute acasă. (Prin petrecere eu înțeleg eveniment la care se dansează. 😛 )

me at party
7. Dar îmi place mult să dansez în cluburi pline, unde poți să treci neobservat dacă vrei. 😀 O dată, pe când stăteam în București, aveam chef să merg în club și nu mai voia nimeni să vină. Așa că am mers singură în Club A. Deși nu aveam nici bani de bere. Am văzut un grup de oameni, m-am băgat în seamă cu ei și gata. Am dansat ca de obicei, până la 5 dimineața și am avut și ce bea. Și am cunoscut și niște oameni mișto. 😀 ”Sataniști”. :)) Unul dintre ei mi-a zis ”tu dansezi pe fiecare melodie de parcă ar fi preferata ta”. (Una dintre cele mai frumoase chestii pe care mi le-a zis cineva vreodată. 😛 )

music
8. Când eram la școala primară făceam ora de sport pe câmp, peste drum de școală. Iarna apa adunată pe câmp îngheța și se făcea ca un fel de patinuar. 😀 Good old times! 😀 Acum copiii de la vechea mea școală au sală de sport. Mă întreb dacă se mai dă cineva pe câmpul înghețat iarna… sau dacă mai îngheață măcar. :))

on ice
9. După liceu am făcut un an de facultate la ASE, Marketing. (Văd că acum se intră cu dosar. XD Eu am dat examen, la matematică și la geografie.) A fost un an ciudat, în care nu am reușit deloc să mă integrez, nici la școală și nici acolo unde locuiam. Nu am reușit să țin pasul cu materia și până la sfârșitul anului aveam o grămadă de restanțe și am fost dată afară și de cei care mă găzduiau. Yay me! XD

fml
10. Într-o zi plecam de la ASE spre metrou la Romană. La coloane era un tip care cânta la chitară. S-a legat de spatele meu frumos și m-am întors să îi răspund. :)) Și apoi am rămas ceva vreme să îl ascult. Știa cântece de la Vița de Vie, nu de alta. 😛 Mi-a povestit că venise de la el din oraș să vadă un meci de fotbal și de atunci a rămas în București. Făcea banii de trai din cântat pe stradă. Am mers în altă zi în Pasaj la Universitate, parcă. (În ciuda primului lui comentariu, s-a dovedit a fi un om cu bun simț și foarte respectuos. ^_^ ) Într-o seară am mers la pizza în Regie. A făcut cinste. Se făcuse frig așa că mi-a dat cămașa lui când m-a condus acasă. Cred că am dormit cu ea până i-am dat-o înapoi. :)) Mirosea frumos. 😛 Apoi cred că a plecat în Spania. Îl chema Dani, parcă. ^_^

Comments

comments

Introdu Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>