Despre noi

În spatele Alina FM sunt vreo trei persoane în mod constant și încă multe altele care ne sprijină în mod mai mult sau mai puțin activ, știind sau neștiind. Așadar, să vă prezint echipa:

Alina – adicătelea eu, cea care înșiră aceste cuvinte.

Sunt făuritoare, soție și mamă, inițiatoarea acestui vis, în februarie 2009, cu trei clești, câteva fiare și ațe, o mână de mărgele și doi oameni care îmi spuneau că pot.

Toate ce se pot vedea pe aceste pagini – lucruri, imagini, povești – sunt întruchipări ale dragostei mele pentru oameni și natură, pentru lucruri și pentru simțăminte, pentru real și pentru fantastic, pentru viață , pentru cunoaștere.

Dar eu sunt un simplu om, ca oricare altul, cu temeri și ezitări, cu fixații și lacune, cu zile rele, în ciuda celor multe bune. Și atunci…

Mugur – făuritor el însuși, de lumi și sorți – e cel care îmi dă curaj și suport, mă completează prin fire și cunoștințe, mă ajută să văd partea plină a paharului în zilele rele și e responsabil în mare parte pentru cele bune.

Fără sprijinul lui, proiectul meu poate ar fi fost și acum doar un hobby.

Și desigur că tot din partea lui am primit cea mai nouă sursă de inspirație, cel mai frumos dar și cea mai mare provocare:

Gemma – creația noastră cea mai de preț, care ne-a învățat o mulțime de lucruri înainte chiar de a apuca să o învățăm noi ceva. Ființa care luându-mi tot timpul dintr-o zi, m-a învățat să-mi găsesc mai mult timp decât aveam când îl aveam pe tot. Datorită ei nu trece zi fără să văd frumos în fața ochilor, iar râsetele ei și felul în care se minunează de cele mai obișnuite lucruri sunt cu siguranță ingrediente secrete în cine știe ce elixir al tinereții (măcar pentru suflet dacă nu și pentru trup).

Ăștia suntem, așa ne cheamă, sunt recunoscătoare că ne-ai dăruit un pic din timpul tău citind aceste rânduri! :)