Ingrediente pentru gemdedude (1)

Linkurile de pe cuvinte sunt puse de mine și sunt legate de acele locuri/obiecte/concepte etc. Nu sunt reclame sau alte prostii. 🙂 1. Prăjitura mea preferată e amandina, de când eram copil. Pe atunci mâncam câte una când mergeam în Găești, la cofetăria Crizantema. 😀 Când stăteam în București era în Drumul Taberei o piață de unde într-un timp mâncam 2-4 mini-amandine pe zi, pentru că erau la fel de bune ca cele din copilărie. 😀   2. Când simt emoții puternice, mai ales negative, mi se face foarte frig. Chiar dacă e foarte cald pe lângă mine. Dacă nu pot opri cumva ceea ce simt, până la urmă tremur de frig în mod vizibil. 😛   3. Sunt săgetător cu ascendent în scorpion. 😀   4. Piatra mea preferată în momentul de față este opalul. <3 5. Când eram mică, în familia noastră eu mă ocupam de ornarea salatelor de boeuf și a torturilor. :)) 6. Când m-am mutat în Sibiu am fost dezamăgită că oamenii și legile sunt la fel ca peste tot și multă vreme nu mi-a plăcut deloc aici. După vreo 2 ani, într-o zi aveam multă treabă în oraș și a trebuit să fac multe drumuri. Era vară. După ce am terminat toate treburile mi-am dat seama că mirosul de tei mă însoțise toată ziua, pentru că Sibiul e plin de tei și tocmai înfloriseră. Din ziua aia mi-a fost și mie drag de Sibiu. ^_^ (Asta e o poveste pe care o scriu des când trimit vederi. 😀 ) 7. Colecționez vederi din toată lumea. 😀 8. Copacul meu preferat e teiul, de...

A doua zi de creșă

Doar nu crede cineva că duci copilul la creșă în prima zi și apoi totul e gata, nu? 😀 A doua zi a fost cel puțin la fel de dificilă pentru copilă. Pentru mine a fost mai ușor sufletește, pentru că știam acum că o duc într-un loc unde este îngrijită, dar lucrurile nu au mers așa bine pe alte planuri. Eram la fel de amețită ca în prima zi. E grea adaptarea la viața de mămică, asta știe toată lumea. Cine și-a închipuit că va fi grea adaptarea la 8 ore de ”fă ce vrei, cum vrei, când vrei”? Eu nu. 😛 Ne-am trezit dimineață, eu și bărbatul meu, ca de (noul) obicei, la 7 fără. Spălat pe față, pe dinți, pachet de prânz, senviș, chestii d-astea de dimineață. Decidem că merg și eu cu ei și azi, pentru că trebuie să-mi cumpăr telefon (l-am pierdut pe cel vechi zilele trecute – acela fiind căpătat, după ce telefonulmeu primit în dar de la sora mea acum…7 ani(?) mă lăsase baltă în sfârșit XD). Trezesc copila ușurel. Deschide ochii bine abia când îi spun că mergem afară. ”Afală?!” Urmează rutina de după somn, mereu la fel de precisă. ”Mine”, ”lica”, ”uța”, ”apă”. Adică o iau în brațe, luăm păturicile, o pun în legănuț și o învelesc cu ele (două păturici, indiferent de anotimp 😛 ), apoi îi dau un biberon de apă. O las un pic acolo, o chem la îmbrăcat. Vine. ”- Afală? – Da, mergem afară. Mergem la creșă. – Oșan? – Nu, nu mergem la Auchan, mergem la creșă. La copii. – Abuzu? – Da, mergem...

Prima zi de creșă (la stat)

Cu o noapte în urmă n-am putut adormi deși eram mai obosită decât de obicei. M-am trezit înainte să sune alarma, la 7 fără ceva, m-am îmbrăcat, am făcut ce fac aproape în fiecare dimineață înainte să plece soțul. I-am făcut un ou ochi și copilei. Nu eram sigură că le dă micul dejun. Bagajul de creșă era făcut de ziua trecută. M-am apucat apoi să-i fac spicuri în păr, să nu stea îngrijitoarele să-i prindă moațe toată ziua. Am pierdut autobuzul. Am luat un taxi. Era cu noi și mami a mea, printr-o întâmplare fericită. Habar nu aveam cum o să fie odată ce ajungem acolo. Nu știu de ce, dar mi se întipărise în minte ideea de primă zi de școală, cu părinți și copii adunați la un loc, stând de vorbă înainte să înceapă anul. Mă gândisem să scriu pe o foaie tipicurile Gemmei, cuvinte pe care le zice și sunt mai greu de înțeles, ce o supără tare și cum îi trece supărarea. Apoi m-am gândit că o să par o mamă ”d-aia” și n-am mai scris. M-am gândit că o să le zic câte ceva când o să stăm de vorbă, înainte să plec. M-am gândit că și Gemmei o să-i spun acolo că am adus-o la copii și jucării, dar vin să o iau mai încolo, să nu-i fie teamă. Când ne-am dat jos din taxi mi-am pus de gât aparatul foto să facem o poză. Am îmbrăcat-o pe Gemma într-o rochiță din aia chinezească, roșie, cu șosețele cu danteluță și pantofiori tot roșii. Soacră-mea o să fie mulțumită să o vadă așa....

Să udăm florile

Viața mea e ca o grădină. Relațiile cu oamenii sunt florile. Apa dată și grija arătată florilor sunt gesturile, atenția pe care o ofer oamenilor. Sporul casei trebuie udat zilnic. Aloele trebuie udat din când în când. Cactusul trebuie udat rar. Mă întreb câte flori uscate am adunat în grădină… La treaba asta m-au făcut să mă gândesc întâmplări din care mi-am dat seama că de multe ori oamenii se așteaptă să fie tratați numai în functie de purtarea lor din trecut, să se facă abstracție de prezent, dacă el nu e favorabil. Un partener de viață are pretenția să fie tratat normal de dragul vremurilor bune chiar dacă recent s-a purtat urât, un părinte are pretenția să fie respectat pentru că te-a făcut mare, chiar dacă faptele lui de acum nu merită respectul tău, un prieten te cheamă la nuntă chiar dacă nu te-a mai sunat de la ziua ta de acum doi ani. Dacă floarea are acum pământul uscat, nu o mai alină cu nimic faptul că a fost cândva udată, chiar și din abundență. Și dacă floarea a murit, nici o cantitate de apă nu o mai învie. Apoi mai sunt și aceia care îneacă florile. Cred că asta e cel mai dificil: să ne dăm seama cu ce fel de flori avem a face. Sunt totuși oameni despre care știm clar că sunt ai noștri, că îi vrem lângă noi mereu sau că nu avem de ales altfel: părinții, socri, soții, copiii, vecinii, colegii de muncă, prietenii apropiați. Toate astea sunt flori care trebuiesc udate des sau foarte des. Personal, cred că floarea răsărită din...

Învățăturile oracolului

Acum 15 ani nu aveam rețele de socializare ca cele de azi. Acum 15 ani dacă voiai să afli chestii despre cineva făceai un oracol! (Oare se mai fac și azi, pe hârtie? Sper că da. XD ) Eu le făceam destul de des într-un timp… cred că 3-4 pe an. Se plâng oamenii că văd pe FB tot felul de nimicuri: poze cu mâncare, poze cu animale etc. Ei bine, oracolele mele erau ca un news feed de pe FB. Cred că am făcut o dată unul cu 100 de întrebări, unde întrebam, separat, ce îți place să mănânci dimineața, la prânz și seara, printre multe altele. Știu că am întrebat și ce culoare au ochii persoanei de care îți place. Și așa mi-am dat seama că unui băiat s-ar putea să îi placă de mine. OMG! Nu, nu ziceam OMG atunci… nici nu prea știam engleză atunci, decât din auzite. Mi-am adus aminte de oracole azi dimineață când mi-a venit în gând o “amintire”, scurtă, dar plină de înțeles și înțelepciune! O dovadă că pe vremea aia copiii erau mai inocenți, mai buni, mai deștepți. Grea e viața unui pește când se zbate pe uscat Dar mai grea e-a unei fete când se zbate sub băiat. Nu-i așa că vă dau lacrimile? Voi ce “amintiri” vă mai...

Prin pădure

Am avut un vis… în sfârșit! Unul adevarat. De fapt două. Eram într-un microbuz roșu și plecam spre casă dintr-un loc… dintr-un sat vecin. Dar după ce a pornit microbuzul eu am vrut să cobor. Simteam că TREBUIA să cobor… să fac fotografii. Pentru că totul era așa frumos afară, acolo. Nu era cerul roșu de furtună… era chiar albastru și senin. Și era un deal verde în stânga cu un drum care mergea pe el… și în dreapta, undeva în zare… era un tanc. Mare. Treabuia să îl fotografiez. Și microbuzul a plecat… nu m-au mai așteptat… Eu am mers înainte pe un drum, printre casele sătenilor, fotografiind. Nu era nici un om pe acolo. Doar case și natura și cerul și un tanc… Și eu mergând înainte. Și m-am intalnit cu un fost coleg de liceu… Dragoș. Care mai era cu cineva. I-am zis să mă ia și pe mine să ma lase acasa. Dar el mergea spre București… și SINGURUL drum care ducea la mine acasă era… înapoi.         A sunat telefonul și m-am trezit. Programare pentru un interviu. Nu știu la ce firmă. Reveniți peste două săptamâni.         M-am culcat la loc. Și m-am trezit pe același drum…dar în față aveam o pădure. Și acum erau oameni în sat. Totul era așa verde și viu. Și m-am întalnit cu o prietenă de acasă… cu Dana… Dana pe care o știam eu, nu pe care o știu ei. Și am găsit o agendă mai veche de-a mea și am încercat să sun acasă să vină să mă ia, dar din toate numerele alea vechi numai unul...