Învățăturile oracolului

Acum 15 ani nu aveam rețele de socializare ca cele de azi. Acum 15 ani dacă voiai să afli chestii despre cineva făceai un oracol! (Oare se mai fac și azi, pe hârtie? Sper că da. XD ) Eu le făceam destul de des într-un timp… cred că 3-4 pe an. Se plâng oamenii că văd pe FB tot felul de nimicuri: poze cu mâncare, poze cu animale etc. Ei bine, oracolele mele erau ca un news feed de pe FB. Cred că am făcut o dată unul cu 100 de întrebări, unde întrebam, separat, ce îți place să mănânci dimineața, la prânz și seara, printre multe altele. Știu că am întrebat și ce culoare au ochii persoanei de care îți place. Și așa mi-am dat seama că unui băiat s-ar putea să îi placă de mine. OMG! Nu, nu ziceam OMG atunci… nici nu prea știam engleză atunci, decât din auzite. Mi-am adus aminte de oracole azi dimineață când mi-a venit în gând o “amintire”, scurtă, dar plină de înțeles și înțelepciune! O dovadă că pe vremea aia copiii erau mai inocenți, mai buni, mai deștepți. Grea e viața unui pește când se zbate pe uscat Dar mai grea e-a unei fete când se zbate sub băiat. Nu-i așa că vă dau lacrimile? Voi ce “amintiri” vă mai...

Prin pădure

Am avut un vis… în sfârșit! Unul adevarat. De fapt două. Eram într-un microbuz roșu și plecam spre casă dintr-un loc… dintr-un sat vecin. Dar după ce a pornit microbuzul eu am vrut să cobor. Simteam că TREBUIA să cobor… să fac fotografii. Pentru că totul era așa frumos afară, acolo. Nu era cerul roșu de furtună… era chiar albastru și senin. Și era un deal verde în stânga cu un drum care mergea pe el… și în dreapta, undeva în zare… era un tanc. Mare. Treabuia să îl fotografiez. Și microbuzul a plecat… nu m-au mai așteptat… Eu am mers înainte pe un drum, printre casele sătenilor, fotografiind. Nu era nici un om pe acolo. Doar case și natura și cerul și un tanc… Și eu mergând înainte. Și m-am intalnit cu un fost coleg de liceu… Dragoș. Care mai era cu cineva. I-am zis să mă ia și pe mine să ma lase acasa. Dar el mergea spre București… și SINGURUL drum care ducea la mine acasă era… înapoi.         A sunat telefonul și m-am trezit. Programare pentru un interviu. Nu știu la ce firmă. Reveniți peste două săptamâni.         M-am culcat la loc. Și m-am trezit pe același drum…dar în față aveam o pădure. Și acum erau oameni în sat. Totul era așa verde și viu. Și m-am întalnit cu o prietenă de acasă… cu Dana… Dana pe care o știam eu, nu pe care o știu ei. Și am găsit o agendă mai veche de-a mea și am încercat să sun acasă să vină să mă ia, dar din toate numerele alea vechi numai unul...