On the second day of creche

Doar nu crede cineva că duci copilul la creșă în prima zi și apoi totul e gata, nu? 😀 A doua zi a fost cel puțin la fel de dificilă pentru copilă. Pentru mine a fost mai ușor sufletește, pentru că știam acum că o duc într-un loc unde este îngrijită, dar lucrurile nu au mers așa bine pe alte planuri. Eram la fel de amețită ca în prima zi. E grea adaptarea la viața de mămică, asta știe toată lumea. Cine și-a închipuit că va fi grea adaptarea la 8 ore de ”fă ce vrei, cum vrei, când vrei”? Eu nu. 😛 Ne-am trezit dimineață, eu și bărbatul meu, ca de (noul) obicei, la 7 fără. Spălat pe față, pe dinți, pachet de prânz, senviș, chestii d-astea de dimineață. Decidem că merg și eu cu ei și azi, pentru că trebuie să-mi cumpăr telefon (l-am pierdut pe cel vechi zilele trecute – acela fiind căpătat, după ce telefonulmeu primit în dar de la sora mea acum…7 ani(?) mă lăsase baltă în sfârșit XD). Trezesc copila ușurel. Deschide ochii bine abia când îi spun că mergem afară. ”Afală?!” Urmează rutina de după somn, mereu la fel de precisă. ”Mine”, ”lica”, ”uța”, ”apă”. Adică o iau în brațe, luăm păturicile, o pun în legănuț și o învelesc cu ele (două păturici, indiferent de anotimp 😛 ), apoi îi dau un biberon de apă. O las un pic acolo, o chem la îmbrăcat. Vine. ”- Afală? – Da, mergem afară. Mergem la creșă. – Oșan? – Nu, nu mergem la Auchan, mergem la creșă. La copii. – Abuzu? – Da, mergem...