A doua zi de creșă

Doar nu crede cineva că duci copilul la creșă în prima zi și apoi totul e gata, nu? 😀 A doua zi a fost cel puțin la fel de dificilă pentru copilă. Pentru mine a fost mai ușor sufletește, pentru că știam acum că o duc într-un loc unde este îngrijită, dar lucrurile nu au mers așa bine pe alte planuri. Eram la fel de amețită ca în prima zi. E grea adaptarea la viața de mămică, asta știe toată lumea. Cine și-a închipuit că va fi grea adaptarea la 8 ore de ”fă ce vrei, cum vrei, când vrei”? Eu nu. 😛 Ne-am trezit dimineață, eu și bărbatul meu, ca de (noul) obicei, la 7 fără. Spălat pe față, pe dinți, pachet de prânz, senviș, chestii d-astea de dimineață. Decidem că merg și eu cu ei și azi, pentru că trebuie să-mi cumpăr telefon (l-am pierdut pe cel vechi zilele trecute – acela fiind căpătat, după ce telefonulmeu primit în dar de la sora mea acum…7 ani(?) mă lăsase baltă în sfârșit XD). Trezesc copila ușurel. Deschide ochii bine abia când îi spun că mergem afară. ”Afală?!” Urmează rutina de după somn, mereu la fel de precisă. ”Mine”, ”lica”, ”uța”, ”apă”. Adică o iau în brațe, luăm păturicile, o pun în legănuț și o învelesc cu ele (două păturici, indiferent de anotimp 😛 ), apoi îi dau un biberon de apă. O las un pic acolo, o chem la îmbrăcat. Vine. ”- Afală? – Da, mergem afară. Mergem la creșă. – Oșan? – Nu, nu mergem la Auchan, mergem la creșă. La copii. – Abuzu? – Da, mergem...

Prima zi de creșă (la stat)

Cu o noapte în urmă n-am putut adormi deși eram mai obosită decât de obicei. M-am trezit înainte să sune alarma, la 7 fără ceva, m-am îmbrăcat, am făcut ce fac aproape în fiecare dimineață înainte să plece soțul. I-am făcut un ou ochi și copilei. Nu eram sigură că le dă micul dejun. Bagajul de creșă era făcut de ziua trecută. M-am apucat apoi să-i fac spicuri în păr, să nu stea îngrijitoarele să-i prindă moațe toată ziua. Am pierdut autobuzul. Am luat un taxi. Era cu noi și mami a mea, printr-o întâmplare fericită. Habar nu aveam cum o să fie odată ce ajungem acolo. Nu știu de ce, dar mi se întipărise în minte ideea de primă zi de școală, cu părinți și copii adunați la un loc, stând de vorbă înainte să înceapă anul. Mă gândisem să scriu pe o foaie tipicurile Gemmei, cuvinte pe care le zice și sunt mai greu de înțeles, ce o supără tare și cum îi trece supărarea. Apoi m-am gândit că o să par o mamă ”d-aia” și n-am mai scris. M-am gândit că o să le zic câte ceva când o să stăm de vorbă, înainte să plec. M-am gândit că și Gemmei o să-i spun acolo că am adus-o la copii și jucării, dar vin să o iau mai încolo, să nu-i fie teamă. Când ne-am dat jos din taxi mi-am pus de gât aparatul foto să facem o poză. Am îmbrăcat-o pe Gemma într-o rochiță din aia chinezească, roșie, cu șosețele cu danteluță și pantofiori tot roșii. Soacră-mea o să fie mulțumită să o vadă așa....